Monografie

Unul dintre satele vechi din zonă pentru ale cărui începuturi documentele tac. Cea dintâi menţiune documentară întâlnită pentru satul Unţeni datează din 25 septembrie 1587, când Petru voievod domnul Moldovei „...dat-am şi am miluit pe rugătorii noştri monahi de la a noastră rugă sfânta mănăstire ce se zice Moldoviţa, cu un sat anume Onţănii care acel mai sus scrisul sat, au fost al nostru drept domnesc, ascultător de ocolul târgului Botoşănilor…”[1].

Conţinutul documentului arată că satul a fost anterior domnesc, ascultător de ocolul târgului Botoşani. Ştiind că ocoalele domneşti au fost organizate în timpul lui Ştefan cel Mare (1457 - 1504) pentru care voievodul cumpăra sate de la descendenţii stăpânilor care primiseră urice de la Alexandru cel Bun (1400 - 1432) sau fiii acestuia, Iliaş şi Ştefan, nu credem că greşim prea mult presupunând că satul exista din timpul acestora. Documentul menţionat face parte dintre cele emise de Petru Şchiopul prin care se desfac ocoalele domneşti şi satele se întăresc unor mănăstiri sau stăpâni. Nu este exclus ca satul Unţeni să fi fost întărit cu uric mănăstirii Moldoviţa de către Alexandru cel Bun, ctitorul acestei mănăstiri, a trecut apoi în componenţa ocolului Botoşani şi Petru Şchiopul îl reîntărea mănăstirii, în a cărei stăpânire a fost. La 20 decembrie 1588, când acelaşi Petru voievod dădea şi întărea mănăstirii Moldoviţa satul Onţénii, fost domnesc, se precizează hotarul satului şi între punctele de hotar se întâlnesc: „…, drept către movila de sus, de acolo până unde se numeşte mormântul lui Oanţă, de acolo până la Adâncatele…”[2].

Dar nu întreaga moşie a satului Onţeni a trecut în stăpânirea mănăstirii Moldoviţa căci în aceeaşi hotarnică apare menţiunea: „… Iar hotarul acestui sat mai înainte zis, anume Onţénii…, începând dintr-o movilă ce este în jos de sat partea Dilei, la gura prisăcii…”[3]. Partea Dilei arată că cel puţin un descendent din neamul lui Oanţă, care fusese jude al satului, a cărui amintire se păstra în toponimul mormântul lui Oanţă, îşi mai păstra încă ocina. Dar, cu siguranţă, cea mai mare parte a moşiei trece în stăpânirea mănăstirii Moldoviţa.

Dania lui Petru voievod este reîntărită mănăstirii la 12 iulie 1595 de Ştefan voievod[4].

La 15 noiembrie acelaşi an satul Onţeni este menţionat într-un document dat de Ieremia Movilă[5]. La 30 ianuarie 1612 o altă menţiune a satului Onţăni, ţinutul Botoşani, de la Ştefan voievod[6]. Un ispisoc sârbesc de la Vasile (Lupu) voievod şi un suret pentru satul Onţăni din ocolul Botoşani, din 16 iulie 1637.[7]

La 8 martie 1670 Ionaşco Hrecică, feciorul Ciornii, nepotul lui Văsii Căpăţână, vinde diaconului Gligorie, feciorul lui Solomon, nepotul Andreichei, partea sa cât se va alege din moşia de baştină care este între Unţeni (Onţeni) şi Uriceni, din capul pământurilor din satul Movila până în matca ce vine din Holboca…, cu 12 lei bătuţi[8]. Credem că această parte de moşie vândută era dintre ocinele răzeşeşti situate la est de Unţeni, către actualul sat Soroceni, numit în trecut Uriceni, dar în Unţeni, sat în majoritatea mănăstiresc, în care trăiau şi răzeşi. Cârstea Cujbă, martor la vânzarea satului Rusi de la Prut, nu putea fi simplu clăcaş la 24 septembrie 1672.[9]

Cea mai mare parte a moşiei Unţeni a rămas în stăpânire mănăstirească până la 27 septembrie 1804, când în numele Fondului religionar din Bucovina se vinde tovărăşiei formate din: baronul Teodor Musteaţă, Nicolai Ruset, mare logofăt, Iordache Balş, mare vistiernic, Iordache Ruset, mare vistiernic, Panait Cazimir, serdar, şi Constantin Carp, serdar, pentru suma de 331.000 galbeni 54 sate sau părţi de sate.[10] Moşia satului Unţeni a fost, iniţial, în stăpânirea lui Teodor Musteaţă şi prin schimb cu alte moşii din Bucovina, a trecut în stăpânirea lui Iordache N. Rosetti[11] (1764 - 1836) de la care, prin testamentul din 12 februarie 1836, a trecut în stăpânirea fiului său Alexandru Iord. Rosetti (1798 - 1853).[12]

De la familia Rosetti moşia Unţeni a trecut, prin cumpărare, în stăpânirea lui Constantin Cosmovici de la care a rămas fiilor acestuia, Constantin şi Vasile Cosmovici. Moşia a fost administrată de un Ionaşcu, devenit apoi stăpân, şi Ganea, până la marile reforme de la începutul secolului al XX-lea.

Numele satului Unţeni este derivat de la antroponimul Oanţă, după modificări fonetice devenit Unţeni, prin adăugarea sufixului „-eni”.

Cel mai vechi locaş de biserică, despre care se găsesc informaţii, a fost construit din bârne de lemn de către săteni, cu hramul „Sf. Dumitru”, dar nu se cunoaşte anul construcţiei. La acea biserică au slujit preoţii: Dumitru, Ion Lupan, Theodor şi Emanoil Stoica.

Biserica actuală a fost construită în perioada 1878-1879. A fost începută de Constantin Cosmovici, stăpânul moşiei, care a procurat materialele necesare iar după decesul său, lucrarea a fost continuată de fiii săi, Constantin şi Vasile, care au terminat construcţia şi s-a sfinţit biserica în 1879. La această biserică au slujit preoţii Petru Gheorghiescu (1879 - 1892), Ioan Diaconescu, 1892[13] până în preajma anului 1950[14], după care au urmat Gh. Grigoraş, Ioan Şivan, Isihie Macarie, Mina Gaşpar, D. Carp şi C. Dolhăscu.

Şcoala din satul Unţeni şi-a început activitatea la 13 martie 1876[15], când şcoala comunală Mănăstireni, înfiinţată la 16 martie 1865[16], este transferată în cotuna Unţeni. La 6 mai 1883 este menţionată mutarea şcolii Mănăstireni din casele boiereşti ale fraţilor Cosmovici din cotuna Unţeni, în case ale locuitorilor din acea cotună[17]. În anul 1889 Primăria comunei Mănăstireni, comună cu patru şcoli, cere ca şcoala comunală din satul Unţeni să fie trecută între şcolile subvenţionate de judeţ[18]. În anul 1894 şcoala din satul Unţeni era între şcolile subvenţionate de stat[19]; atunci erau în judeţul Botoşani 62 şcoli de stat, 32 şcoli judeţene şi 21 şcoli comunale[20]. În anul şcolar 1940-1941, Şcoala Unţeni funcţiona cu clasele I-VII[21].

După reforma învăţământului din 1948-1949, şcoala din Unţeni funcţionează cu clasele I-VII, din 1964 cu clasele I-VIII, apoi cu clasele I-X din anul 1969 până în 1991.

Şcoala a funcţionat la început în case ale sătenilor: Neculai Andriuc, Nichifor (Nistreanu), Gh. Curelariu. La 9 mai 1911 se dă în folosinţă primul local propriu pentru şcoală, cu două săli de clasă şi locuinţă pentru diriginte. În anul 1946 fiecare din aceste săli a fost împărţită în două, ajungându-se la patru săli de clasă, iar în 1952-1953, localului vechi i s-au anexat încă două săli de clasă.

În anul 1969 s-a dat în folosinţă parterul actualului local de şcoală, construcţie solidă, cu pereţii din cărămidă pe temelie de beton, cu cinci săli de clasă, cancelarie şi anexă, iar în 1976 s-a dat în folosinţă şi etajul, ajungându-se la 10 săli de clasă, cancelarie şi anexe.